top of page
Admin

Prețurile la cazare și mâncare nu au crescut mult în Mamaia, față de anul trecut

Mulți turiști aleg să își petreacă vacanțele în stațiunea Mamaia. Asta și pentru că prețurile la cazare și mâncare nu au crescut foarte mult față de anul trecut.


Stațiunea Mamaia rămâne în topul preferințelor turiștilor, fiind urmată îndeaproape de Eforie Nord, preferată mai mult de familiști. Asta deși și în domeniul HoReCa tarifele au fost majorate, însă nu cu mult, spun antreprenorii. De exemplu, pentru a servi trei feluri de mâncare la o autoservire din Mamaia, un cetățean trebuie să scoată din buzunar 50 de lei, un preț rezonabil, potrivit comercianților.


„Prețurile nu s-au scumpit foarte mult, sunt aproape la fel ca și anul trecut. Și la ciorbe, la fripturi, la garnituri și la pește. O ciorbă pleacă de la 18 lei, cele mai simple, de legume și fasole, și ajung la 22 de lei, cele cu carne ori cu pește. Cea mai scumpă este cea de burtă, care este 25 de lei. La fripturi, la fel, prețurile sunt între 20 și 22 de lei. Prețuri pentru toate buzunarele. Cu 50 de lei o persoană poate mânca destul de bine“, a precizat o angajată a unei autoserviri din Mamaia.


La un restaurant de la intrare în stațiune prețurile nu au fost mărite absolut deloc în această vară.

„În 15 ani de activitate nu au majorat niciodată prețurile vara. Eu cresc prețurile o dată la doi ani. Le-am schimbat anul trecut, în septembrie, și așa vor rămâne până în septembrie 2024”, ne-a declarat Cristian Tudose, patronul restaurantului Don Corleone.


Președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia – Constanța susține că prețurile trebuie văzute în ansamblu și că în Mamaia există anumite zone unde tarifele sunt accesibile orcărui buzunar.


„Eu cred că prețurile stau în normal. Noi, la nivel de marfă, am avut o creștere, atât în 2022, cât și în 2023. Adăugăm aici și prețurile la energie, dar și alte costuri, costuri care nu au repercusiune imediată. Zonele Cleopatra și Casino sunt stabile din punct de vedere al prețurilor. Trebuie să ținem cont și de faptul că marea majoritate a mărfurilor la nivel de bar e marfă de import. Așa s-au obișnuit turiștii să consume mărfuri care au un brand anume, beneficiază de o publicitate anume. La nivel de bucătărie, lucrându-se pe marfa internă, avem creșteri mici. Prețurile trebuie văzute în ansamblu. Nu sunt creșteri datorită unei lăcomii a patronilor, sub nicio formă. Într-un preț există și cuantumul chiriei, nivelul de salarizare și productivitatea muncii. Din princina aceasta, noi considerăm că, în stațiunea Mamaia, o anumită zonă este foarte accesibilă din punct de vedere al prețurilor“, a declarat George Măndilă, președintele OMD Mamaia – Constanța, potrivit Focus Press.






3 views0 comments

Comments


bottom of page