Organizația de Management al Destinației Mamaia - Constanța anunță finalul cu succes al sezonului estival 2024, încheiat cu o serie de evenimente de amploare, care au transformat stațiunea Mamaia într-o destinație preferată pentru turiștii din întreaga țară.
Scena Mamma Mia din Piațeta Cazino Mamaia a găzduit în fiecare week-end concerte de excepție cu artiști de renume din România, atrăgând mii de spectatori și contribuind la o atmosferă vibrantă, ce a pus stațiunea în centrul distracției de pe litoralul românesc. Atmosfera a fost de-a dreptul explozivă, iar turiștii, atât din țară cât și din străinătate, au savurat din plin valurile de distracție.
Un sezon plin de succes
Începând cu luna mai și până la mijlocul lui septembrie 2024, OMD Mamaia - Constanța a colaborat cu cei mai apreciați artiști, oferind turiștilor spectacole live memorabile. În plus, evenimentele au fost completate de activități interactive pentru familii și copii.
George Măndilă, președintele OMD Mamaia - Constanța, subliniază importanța acestor evenimente în consolidarea imaginii stațiunii ca o destinație modernă și atractivă: „Sezonul 2024 a fost unul spectaculos din toate punctele de vedere. Ne-am concentrat pe crearea unei oferte de divertisment care să fie pe placul tuturor, atât turiștilor români, cât și celor din străinătate. Rezultatele sunt evidente: am demonstrat încă o dată că Mamaia este un loc al experiențelor de neuitat".
O toamnă dedicată promovării internaționale
Cu încheierea sezonului estival, OMD Mamaia - Constanța își îndreaptă atenția către toamnă, o perioadă extrem de importantă pentru promovarea destinației pe piețele internaționale. În lunile următoare, organizația va participa la numeroase târguri și expoziții de turism de renume, cum ar fi TTG Travel Experience Rimini, World Travel Market London, TT Warsaw & ITTF Warsaw. Aceste evenimente sunt esențiale pentru consolidarea poziției stațiunii Mamaia ca o destinație turistică de top, nu doar pe timpul verii, ci și pe tot parcursul anului.
„Participarea la aceste târguri de turism ne oferă oportunitatea de a discuta direct cu tour-operatori și agenții de turism din întreaga lume. În plus, este o ocazie excelentă de a pune în valoare tot ce are Mamaia de oferit: servicii de calitate, evenimente unice și o infrastructură turistică în continuă modernizare”, a adăugat George Măndilă.
OMD Mamaia - Constanța își propune să atragă un număr tot mai mare de turiști internaționali, promovând diversitatea experiențelor pe care stațiunea le poate oferi. De la vacanțe relaxante la plajă, la turism activ, sporturi nautice, festivaluri și evenimente culturale, Mamaia dorește să devină un punct de referință pe harta turismului global.
Kommentare