În aceste zile putem vedea cel mai bine stelele căzătoare din luna noiembrie a.c., Leonidele.
Leonidele au loc în perioada 6 - 30 noiembrie a.c. În zonele cu cer senin vom putea vedea până la 10-15 meteori pe oră. Dar cel mai bun moment pentru a le vedea va fi între 17 și 18 noiembrie, când vor atinge numărul maxim de meteori.
Ploaie de meteori Leonide are loc în fiecare an, când orbita Pământului o intersectează pe cea a cometei Tempel-Tuttle, iar rămășițele lăsate în urmă de cometă se încing când intră în atmosfera Pămânului, devenind meteori.
Pentru a observa cel mai bine acest fenomen, trebuie să căutăm un loc nepoluat, fără lumină artificială, de preferat la periferia orașelor. Numele de Leonide provine de la constelația Leo, de unde par a veni meteorii.
Astfel, Leonidele sunt meteori strălucitori și colorați care se deplasează cu 71 de kilometri pe secundă și sunt considerați printre cei mai rapizi meteoriți. Ele sunt cunoscute pentru bilele lor de foc și pentru meteoriții care ating Pământul. Bilele de foc sunt explozii mai mari de lumină și culoare, care pot persista mai mult timp decât o dâră de meteoriți, datorită faptului că mingile de foc provin din particule mai mari de material. De aceea, Leonidele sunt una dintre cele mai frumoase și bogate ploi de meteori.
Comments