Deschiderea oficială a „Galei Luminilor“ va avea loc în ziua de 27 aprilie 2024, ora 20.00, la Muzeul de Artă din Constanţa.
„Gala Luminilor“ va debuta cu un concert extraordinar susţinut de Corul reunit al Facultăţii de Arte din cadrul UOC, urmat de o prezentare exhaustivă a 57 de lucrări de artă, de o licitaţie deschisă în cadrul căreia vor fi cumpărate lucrări ale unora dintre cei mai importanţi artişti vizuali din România prezentului, precum şi de câteva surprize.
Generozitatea celor prezenţi se va concretiza în cinci burse cu ajutorul cărora cinci copii/ tineri talentaţi, cu potenţial, dar fără posibilităţi, îşi vor putea construi câteva etape în drumul către calea propusă. Cei cinci vor fi aleşi în urma unei analize realizate de o comisie formată din membri marcanţi ai instituţiilor implicate în organizare: Daniela Vitcu – decanul Facultăţii de Arte din cadrul UOC, Lelia Rus – directorul Muzeului de Artă Constanţa, Florentin Sîrbu – directorul Muzeului de Artă Populară din Constanţa, Costin Stroe – preşedintele Asociaţiei „Dobrogea Luminată” şi Ovidiu Felipov – managerul proiectului „Gala Luminilor“.
„Gala Luminilor, aflată la prima ediţie, se bucură de participarea maestrului Mircia Dumitrescu, căruia îi mulţumim pentru gestul absolut pe care l-a făcut, acela de a dărui. Zeci de artişti vizuali români şi nu numai au dorit să se implice în acest eveniment şi le suntem recunoscători tuturor“, a declarat Ovidiu Felipov, managerul proiectului „Gala Luminilor“.
De asemenea, organizatorii ţin să le mulţumească generoşilor artişti care au donat lucrări pentru a susţine evenimentul: Eugeniu Albu, Alnhhas Ammar (Siria), asist.univ.drd. Claudiu Argeșanu, Marius Barbone – vicepreşedinte UAPR, George Barbu, Marieta Besu, Brîndușa Bontea, Aurel Bulacu, Vitalie Butescu, Anca Caba, conf.univ.dr. Zuzu Caratănase, Septimiu Căpăţînă, Anca Ciofîrlă, Mariana Constantinescu – vicepreşedinte UAPR Filiala Constanţa Unu, Cristina Costea, Gelu Costea, Horia Cristina, Bianca Culuș, academician Mircia Dumitrescu – artist emerit, Marinella Dumitrescu, lect.univ.dr. Răzvan Dragoș, conf.univ.dr. Ovidiu Felipov, Adelina Firică, Ștefan Firică, Coman Gheorghe, Georgeta Gherghinoiu, Daniela Gherghe, Cornelia Gherlan, Cosmin Grosu, Sorin Ienulescu, Ovidiu Ionescu, Oana Isar, Emilia Kiss, Petru Lucaci – preşedinte UAPR, Ioana Maier, Elisabeta Martoncsak, Laurenţiu Midvichi, Florin Mihai, Anca Pașa Deaconu, Maria Petcu, Eugen Raportoru, Andreea Rădulescu, Kata Rudakova (Ucraina), conf.univ.dr. Lelia Rus, Oana Sfetcu, Florentina Simininschi, Florentin Sîrbu – preşedintele UAPR Filiala Constanţa Unu, Eusebio Spînu, Lavinia Ioana Streinu, Anastasia Stoiciu, prof.univ.dr. Florin Stoiciu, lect.univ.dr. Alexandru Şerbănescu, Iuliana Ştefan, Ion Tiţoiu, Mirela Trăistaru, Mihai Tugearu, Dorothea Von Grosskarol (Germania).
„Gala Luminilor“ se impune în peisajul urban ca fiind cel mai relevant eveniment al anului, conectând, prin intermediul artei, toate domeniile şi categoriile sociale şi realizând astfel dezideratul anticilor: conştientizarea a ceea ce înseamnă conceptul de „cetăţean“, de participare la viaţa comunităţii, de susţinere a celor vulnerabili pentru a se putea ajuta singuri, de generozitate, empatie, emoţie şi cunoaştere. Arta este alchimia fluidă care catalizează toate aceste entităţi ideatic-filosofice şi le transformă în acţiuni, creând astfel echilibrul atât de necesar în dinamica haotică a contemporaneităţii.
„Gala Luminilor“ va fi organizată în fiecare an şi va concentra, în jurul său, energiile raţiunii şi ale altruismului, devenind, astfel, un far călăuzitor al spiritualităţii sociale, care pune în lumină cea mai frumoasă operă a umanităţii: omul.
Comments