top of page
Admin

Expoziție semnată de o artistă distinsă cu Ordinul Cultural în grad de Cavaler

Muzeul de Artă Constanţa organizează, în perioada 21 aprilie - 21 mai 2023, expoziția „Undeva în timp“, semnată de artista Florica Prevenda. Vernisajul va avea loc vineri, 21 aprilie a.c., începând cu ora 16.00.


Este o expoziție- eveniment, în care sunt etalate lucrări de mari dimensiuni, concepute într-o manieră originală, gândită special de artistă: pictură și colaj în relief, îmbinând mai multe tipuri de materialitate, în culori puternice și contraste bine dozate.


„Structurile organice, rugoase, situate la granița dintre figurativ și abstract, creează imagini pline de dramatism: un lan de porumb, ce se lasă abia ghicit, în infinite nuanțe de galben și verde, în lumina difuză și tremurândă a unei după-amiezi toride, invită privitorul la o contemplație tensionată.


Brazdele în formă de aripi, surprinse în perspective afective sau în vol d'oiseau, geometria cristalelor de gheață, a fagurilor sau a florilor de mucegai, celebrează formele luxuriante, imprevizibile și inepuizabile, precum natura însăși. Păduri cu frunza verde crud, căzută prematur, sau miriștile pustiite, sunt tot atâtea manifestări ale ciclurilor vieții, cercetate atent, de la fereastra atelierului, sublimate de un sistem de gândire sofisticat, ce se metamorfozează permanent, sub imperativul creației“, a declarat Mădălina Mirea, curatorul expoziției.


Astfel, Muzeul de Artă Constanța invită publicul la o experiență senzorială cu totul ieșită din comun, prin care artista ne împărtășește trăirile sale, legate de un timp și un loc uitate de lume: copilăria sa, petrecută într-un sat din inima vastei câmpii a Bărăganului.


Florica Prevenda este o artistă născută la Dor Mărunt. Exponent al generației sale, aceasta a expus, de-a lungul timpului, în galerii din New York, Londra, Bruxelles, Milano, Salonic, Cracovia, Rotterdam, Bonn, Tirana, dar și în țară, la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, la Muzeul Național de Artă al României din București, la Muzeul de Artă Timișoara, precum și în galerii private din țară și din străinătate.


În anul 2005, artista a fost distinsă cu Ordinul Cultural în grad de Cavaler.


Catalogul expoziției va fi lansat la finalul expoziției, pe 21 mai 2023, cu ocazia manifestărilor dedicate Zilelor Constanței și sărbătorii comunității aromâne, din care artista face parte.


Evenimentul beneficiază de sprijinul Muzeului de Artă Constanța, Consiliului Județean Constanța, Muzeului Banatului Montan Reșița, Consiliului Județean Caraș-Severin, Societății Culturale Aromâne.




8 views0 comments

Comments


bottom of page