Pentru week-endul ce se apropie, Teatrul de Stat Constanța și Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ au programat patru spectacole.
Sâmbătă, 10 februarie a.c., de la ora 19.00, la Sala Studio din strada Ion Lahovari nr. 2A, este programat spectacolul „Trilogia belgrădeană”, în regia lui Erwin Șimșensohn.
„Piesa prezintă trei istorii – una din Cehia, una din Australia și una din Statele Unite ale Americii –, trei povești cu oameni care ar vrea să fie acasă, în Belgrad, în Serbia, dar e război și când e război, ca să fii în viață, e mai bine să fii în altă parte.
«Trilogia belgrădeană» e una dintre marile piese de teatru pe care le-au dat contemporanii noștri pentru că vorbește, fără fasoane, cu sinceritate, despre iubire, despre îndepărtare, despre trădare, despre limite, despre minciuni, despre familie, despre destrămare, despre impotență, despre ticăloșie, despre alcoolism, despre refugii, despre nou-născuți, despre întuneric, despre arme, despre continente noi unde totul este definitiv vechi“ - Andrei Crăciun, Ziarul Metropolis.
Tot pentru sâmbătă, ora 18.30, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ a pregătit „Flautul fermecat“, o operă în două acte, a cărei muzică a fost compusă de Wolfgang Amadeus Mozart, pe un libret scris în limba germană de Emanuel Schikaneder.
Premiera absolută a operei a avut loc la Viena, la Burgtheater, în data de 30 septembrie 1791, sub conducerea muzicală a compozitorului.
Duminică, 11 februarie a.c., de la ora 19.00, tot la Sala Studio a Teatrului de Stat Constanța, puteți viziona la „Logodnă relativă”, în regia lui Iulian Enache.
Se dau: patru oameni, două cupluri interșanjabile, o sumedenie de confuzii, de încurcături ale căror consecințe sunt prelungite la maximum. Rezultă: o comedie clasică pentru întreaga familie.
„Logodnă relativă“ (titlul original „Relatively Speaking“) este o comedie care extrage haz și veselie din trădările căsniciei și relațiilor de iubire și, mai ales, din încurcăturile produse. Un patrulater conjugal ale cărui laturi variabile se înfățișează din unghiuri mereu surprinzătoare, pentru a oferi spectatorilor amuzament și o imagine optimistă și pozitivă, într-un mod paradoxal și, până la urmă, înțelept.
Piesa lui Alan Ayckbourn este unul dintre cele mai mari succese ale dramaturgului britanic și a fost montată la numeroase teatre din Marea Britanie și din SUA, având mai multe ecranizări și adaptări pentru televiziune.
Duminică, de la ora 18.30, puteți merge la „Carmen“, o o operă compusă de Georges Bizet, pe un libret de Henri Meilhac și Ludovic Halévy, după nuvela omonimă a lui Prosper Mérimée.
Premiera mondială a operei a avut loc la „Opéra Comique“ din Paris, în data de 3 martie 1875.
Opmerkingen