top of page
Admin

Cei mai mulți turiști preferă să petreacă un sejur pe litoral în Mamaia

An de an, Mamaia se află în preferințele celor care doresc să își petreacă concediul pe litoralul românesc. Și în acest an, stațiunea este vizitată de turiști veniți din toate colțurile țării. Aceștia se bucură de vremea frumoasă și de temperaturile ridicate, iau la pas stațiunea, merg la plajă, ori se opresc la unele din restaurantele și terasele deschise.


Seara este îmbulzeală pe faleza stațiunii Mamaia, după cum spun turiștii, dar și constănțenii, iar ziua aceștia merg pe plajă. Unii se plâng că apa mării este cam rece, dar nu pot rezista tentației de a face baie.


„Este frumos aici, în Mamaia, dar apa este cam rece”, ne-a spus un turist venit pentru câteva zile pe litoral.


„Eu îndemn toți românii să vină în Mamaia, pe litoralul nostru, pentru că avem ce oferi, noi știm cel mai bine să ne distrăm, iar litoralul nostru este frumos. Am văzut că sunt și evenimente organizate în fiecare sfârșit de săptămână”, a mai spus un turist.


În această perioadă, în stațiunea Mamaia se organizează, în fiecare week-end, concerte cu artiști cunoscuți, de catre Organizația de Management a Destinației (OMD) Mamaia- Constanța.


„Venim în Mamaia de ani de zile, ne place aici și ne bucurăm că se vede o schimbare, e mai curat ca în anii trecuți, dar un pic mai scump”, ne-a mai declarat un turist.


Legat de prețuri, hotelierii au anunțat, încă de la începutul sezonului, că prețurile la cazare vor rămâne aproape la fel ca în 2022, iar singura majorare pe care o vor face va fi în vârf de sezon. În ceea ce privește tarifele la autoserviri și restaurante, agenții economici susțin că nici ei nu au mărit prețurile, iar dacă au fost măriri, acestea nu sunt mari.



12 views0 comments

Yorumlar


bottom of page