top of page
Admin

Amplu eveniment editorial la Centrul Multifuncțional „Jean Constantin“

Miercuri, 27 martie 2024, ora 17.00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin“, are loc un triplu eveniment editorial.


În cadrul manifestării, care se va desfășura sub genericul „Basarabia – Dobrogea, pod cultural“, se vor lansa cărţile:

  • ,,Dobrogea noetică. Repere spirituale şi (inter)culturale“, autor Anastasia Dumitru. Volumul a apărut la Editura Cuantic, Bucureşti, 2023, fiind inclus în proiectul „Repere culturale dobrogene“, finanțat de Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada“;

  • „Dealul Morilor“, Editura Junimea, Iaşi, carte finanţată de COPYRO, 2023, autor Anastasia Dumitru;

  • Albumul evenimentului cultural „Basarabia – lacrimă de dor“, autori Iuliana Gorea Costin, Iulian Rusanovschi, Viorel Burlacu, Eugen Tiron, Editura Fundaţiei Culturale Memoria, 2024.


Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada“, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Dobrogea, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, Asociația de Dezvoltare pentru România, Liceul Teoretic „Lucian Blaga“ Constanţa, Asociaţia Culturală Flori Rodica Tighici Iacomi, Asociația Culturală Memoria, Editura Fundaţiei Culturale Memoria, Editurile Junimea şi Cuantic, și revistele „Datina“, „InterArtes“, „Albatros“, „Ex Ponto“.


În cadrul manifestării vor lua cuvântul: Mihai Lupu – președintele Consiliului Județean Constanța, Iuliana Gorea Costin – Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar, președinte al Asociației de Dezvoltare pentru România, dr. Ştefania-Laura Abibula-Stroe – directorul general al Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada“, conf.univ.dr. Dan-Marcel Iliescu – rectorul Universității „Ovidius“ din Constanța, profesorul Anastasia Dumitru, scriitorul Ovidiu Dunăreanu, sociologul Enache Tuşa și arhitectul naval ing. Eugen Tiron.


De asemenea, cei prezenți vor putea asista la un moment artistic oferit de interpreta de muzică populară Elena Chirică, precum și de compozitorul prof. Viorel Burlacu, chitarist, interpret, orchestrator și aranjor.


Monografia „Dobrogea noetică. Repere spirituale şi (inter)culturale“, realizată de Anastasia Dumitru, filolog, critic și istoric literar, eseist, poet, ziarist și profesor, doctor în filologie, este dedicată împlinirii a 145 de ani de la revenirea Dobrogei la Statul Român (1878 – 2023). De asemenea, autoarea impresionantei lucrări, care cuprinde aproximativ 700 de pagini, mărturisește în debutul cărții pe care o semnează că o dedică „cititorilor interesați de cunoașterea Dobrogei noetice, a unui topos spiritual și (inter)cultural fascinant, situat între Dunăre și Marea Neagră“.


Anastasia Dumitru mai spune: „Gândurile mele se îndreaptă și spre strămoșii care nu mai sunt, dar care rămân în memoria noastră, pentru că au contribuit la salvarea neamului prin cultură, lui Teodor T. Burada, la o sută de ani de la trecerea în eternitate a celui care a scris prima monografie de folclor, după ce a călătorit în Dobrogea; lui Constantin Brăiloiu, la 130 de ani de la naștere celui care a coordonat studiul folclorului dobrogean, dar și stră-strănepoților care nădăjduiesc că vor duce mai departe realizările străbunilor. Dedic volumul celor preocupați de cunoașterea și valorificarea tradițiilor, a istoriei culturale și spirituale, repere care ne dau șansa dăinuirii etnice“.


Monografia se constituie într-un adevărat imn-manifest pentru promovarea memoriei culturale colective și a spiritualității unui spațiu multicultural pentru Dobrogea, după cum observă sociologul Enache Tușa.






Comments


bottom of page