Cum a fost vacanţa mea în Mykonos :)

Din start: nu vreau să fac comparaţii cu Mamaia sau cu litoralul românesc. Aş compara mere cu pere. Pot să spun despre experienţa mea acolo, pot spune că am văzut şi lucrurile bune, şi alea rele, dar m-am dus cu inima deschisă şi dornică să mă simt bine. Ceea ce s-a şi întâmplat, iar asta şi pentru că serviciile sunt de nota 10. După umila mea părere, da, este frumos ca la restaurant să fii tratat ca şi cum ai fi cea mai importantă persoană care ajunge vreodată acolo. Ba chiar să ţi se ofere, din partea casei, o băutură tradiţională. A doua oară, la acelaşi restaurant, trataţia din partea casei a însemnat o prăjitură şi mulţumiri cu zâmbetul pe buze pentru că am păşit din nou în respectivul local. Am şi avut motive să o fac: priveliştea spre mare, de undeva de sus, de unde puteai cuprinde cu ochii şi mare parte din insulă. Are şi nume localul, în caz că vă pregătiţi pentru o vacanţă în Mykonos: Karavaki.

​

Hotelul în care am stat, unde musai am cerut cameră cu vedere spre marea ba albastră, cu valuri albe, ba în trei nuanţe de albastru (ca limoninele, ca ochii cuiva, turcoaz...) se numeşte Hermes. A fost grozav: terasă, piscină, curăţenie în cameră de două ori pe zi, cafea şi ceai în cameră din partea casei. În ultima zi, cafeaua şi sucurile băute pe terasa de lângă piscină au fost cadou din partea personalului. Aşa ne-au spus, noi i-am crezut pe cuvânt. Cred însă că a fost bonus pentru consumaţiile de la piscină 😊

​

Dar partea cea mai bună este că ne-am împrietenit cu Penelope (de la restaurantul Karavaki), care şi-a făcut timp să ne scoată la plimbare într-una dintre zile. Am mers la o terasă aproape de plajă. Seara am petrecut-o tot cu Penelope, în oraş. Prima oprire a fost barul Notorious. A fost amuzant până să îl găsim. Străzile sunt ca un labirint pentru noi, turiştii ajunşi prima dată în Mykonos. Cu ochii în telefon, pe hartă, am intrat de pe o stradă în bar... şi am ieşit din el păşind pe o altă stradă. 😊 „Hei, barul ăsta este pe două străzi!” – ne-am spus amuzaţi şi ne-am aşezat afară, la o masă, pentru că în interior nu ne-am dat seama dacă se poate fuma. Ştiţi cum a fost barul ăsta pentru mine? Cu pisici! Pisici care nu se sinchiseau să se dea din calea clientului sau să se mute mai încolo de pe scaun. Asta pentru că patronul localului, Andreas, este un rebel iubitor de feline; odată ce am intrat în vorbă, ne-a povestit despre cum este iarna în Mykonos, despre plimbarea lui în India, despre muzica bună pe care o ascultă (fix acolo, la el acasă – localul e la parter, dormitorul casei lui e la etaj, aşa cum sunt multe magazine din zonă). Am vorbit cu Andreas şi despre Alexandru cel Mare, despre mândria lui de grec! Seara am continuat-o minunându-mă că magazinele (inclusiv de haine) erau deschise. Dar să nu vă gândiţi să cumpăraţi haine. Nu, e scump, iar vacanţa e pentru alte tipuri de cheltuieli în Mykonos. Am să vorbesc şi despre preţurile în Mykonos. Dar puţin mai încolo. Rămân cu mintea la noaptea petrecută pe străzile din Mykonos. Era puzderie de lume, localuri deschise, cluburi... tot ce-ţi doreai! Am văzut puzderie de oameni de toate naţiile; am văzit cupluri de bărbaţi care se ţineau de mână. Măi, eu m-am bucurat pentru fericirea lor de a nu se feri de ochii celor care îi judecă. Pe la 12 noaptea (sau cred că era trecut de 12) am mâncat clătite cu de toate, la un local al cărui nume l-am uitat😊 Iar când spun clătite cu de toate, mă refer că avea şi şuncă, şi pui, şi brânză...  O desfătare culinară, vă spun sincer, după ce zilele anterioare am testat, pe rând: caracatiţă, paste cu fructe de mare, sushi grecesc (în realitate sarmale peste care tronau felii de peşte marinat), pui cu lămâie. 

​

Rândurile de mai sus nu sunt în ordinea cronologică. Sunt aşa cum îmi vin acum în minte. Şi, dacă tot am auzit la un moment dat, de la unii, că e „nasol, scump, urât, nu mergeţi în Mykonos”, eu vă spun: ba e de mers. Sigur, am văzut gunoaie pe strada principală şi tomberoane care încă aşteptau să fie golite. Sigur, dacă închiriezi maşină (ceea ce nu am făcut!!), ai toate şansele să o tamponezi pentru că străzile sunt extrem de înguste, iar circulaţia e ca la balamuc. Dar, dacă mergi ca un turist dornic să te simţi bine, să experimentezi lucruri noi, să te bucuri de privelişte, de viaţa de noapte, de mare – atunci da, acolo e de tine! Şi pentru că am spus mare, să nu uit: terasele din buza mării (zâmbesc şi acum când îmi amintesc cum săreau stropii valurilor pe masă, dar ăsta nu era nici cel mai mic deranj!). Apoi: plimbarea cu barca. Aici, să nu uit pentru data viitoare: vântul e aspru pe insulă, hainele trebuie să fie mai zdravene atunci când există planul unei ieşiri în larg, de la amiază la apus.

​

Am văzut şi celebrele mori de vânt de pe insulă. Şi am mers şi în club Tropicana. Muzică, DJ, de la ora 16.00 până după miezul nopţii. E lângă – de fapt chiar pe plajă (dacă vrei, dai 40 sau 50 de euro pe şezlong şi stai acolo, lângă petrecere şi lângă bar/restaurant, de unde poţi comanda inclusiv pepene „îmbălsămat” cu alcool). Am preferat o masă, să mâncăm ceva ca oamenii, iar apoi să comandăm cocktailuri. La mine, de la trei cocktailuri în sus e cu dans 😊) Am dansat toată noaptea, „cot la cot” cu nişte americani aflaţi la o masă mai încolo. La plecare, am luat un taxi (scump – asta e chiar scump, 35 de euro transferul de la Tropicana la Hermes). Partea ciudată a fost când s-a deschis uşa taxiului (un van de fapt), iar în interior se afla o englezoiacă atât de beată, încât cu greu a fost scoasă din maşină. Şoferul era mai mult decât mirat: „Nu ştiu ce caută aici, nu ştiu când a intrat aici...”.

Şi ar mai fi multe de povestit, chiar dacă au fost doar 7 zile. Rămân în minte cu acele case albe, cu uşi albastre, cu arbuştii cu flori care se caţără pe clădiri, cu imaginea mării ba turcoaz, ba albastră, de care m-am îndrăgostit.

​

Şi să nu închei fără preţuri, că sunt sigură că e de interes pentru mulţi: 3.850 de euro camera de hotel (7 zile) + 2 bilete de avion dus şi întors + transfer în Mykonos de la aeroport la cazare şi de la cazare la aeroport. Cazarea a inclus mix dejun. Pe lângă suma asta, am mai cheltuit, două persoane fiind, încă aproape 2.000 de euro. La cină lăsam cam 100 de euro, o cafea era 4 euro, un pahar de vin la restaurant – 7 euro. Probabil că e scump. Dar nu ne-am reţinut la nimic (cu excepţia magazinelor de haine) şi pe cuvând că, din punctul meu de vedere, a făcut toţi banii. Industria ospitalităţii îşi merită, acolo, această titulatură.

 

P.S.: Pentru această vacanţă trebuie să îi mulumesc lui Ionuţ Chirică, de la Johny Touring, care s-a ocupat de rezervări şi care mi-a pus la dispoziţie toate informaţiile de care aveam nevoie (inclusiv ce să vizitez, unde ar fi bine să mănânc sau în ce cluburi să mă distrez). Thx, Johny! *îl găsiţi aici: 0752.062.042.